CV-ul Corinei Dumitrescu, noul ministru al Educației, este verificat de CSM. Ponta i-a cerut clarificarea situației studiilor la Stanford până luni

CV-ul Corinei Dumitrescu, noul ministru al Educației, este verificat de CSM. Ponta i-a cerut clarificarea situației studiilor la Stanford până luni
Publicat: 06/05/2012, 17:56
Actualizat: 06/05/2012, 17:58

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a anunțat că va verifica condițiile în care, pe site-ul oficial al instituției, a fost postat CV-ul cu „vădite erori materiale” al Corinei Dumitrescu, ministrul desemnat al Educației. Anunțul vine după ce presa a atras atenția asupra acestor erori, dar și asupra faptului că rectorul Universității Creștine „Dimitrie Cantemir” nu ar fi absolvit un program finalizat cu diploma al universității Stanford. Premierul desemnat Victor Ponta i-a cerut Corinei Dumitrescu ca până luni să clarifice situația studiilor sale.

„Consiliul Superior al Magistraturii efectuează verificări în vederea stabilirii condițiilor în care, pe site-ul oficial al Consiliului, a fost postat CV-ul cu vădite erori materiale al doamnei prof. univ. dr. Corina Adriana Dumitrescu, membru al CSM din partea societății civile, precum și a persoanelor care se fac răspunzătoare de neîndeplinirea obligației de a verifica acuratețea documentului anterior postării sale pe site. La finalizarea verificărilor, rezultatele vor fi aduse la cunoștința opiniei publice”, se arată într-un comunicat remis Mediafax.

Ce a făcut Corina Dumitrescu la Stanford?

În CV-ul Corinei Dumitrescu, rectorul Universității Creștine Dimitrie Cantemir, propusă de Victor Ponta pentru preluarea ministerului Educației, apare menționat faptul că, în 1996, a urmat cursuri de Drept Internațional la Universitatea americană Stanford.
Reprezentanții prestigioasei universități din SUA au precizat pentru Hotnews.ro că nu au găsit date oficiale care să ateste că Dumitrescu ar fi fost înscrisă sau ar fi absolvit un program finalizat cu diploma al universității.

„Este vorba de cursuri la Institutul Hoover, nu este vorba de nicio diplomă sau licență”, a declarat pentru gândul Corina Dumitrescu.

În cadrul universității Stanford există mai multe programe de studiu care nu acordă diplome, a căror durată variază de la seminare de o zi până la programe de câteva luni, au precizat reprezentanții universității.

Premierul desemnat Victor Ponta i-a cerut Corinei Dumitrescu să clarifice această situație până luni. „Am discutat cu domnia sa să lămurească lucrurile cât mai rapid pentru că nu-i normală situația. Are obligația să lămurească lucrurile, să vă informeze și să vă explice tuturor cum stau lucrurile cu adevărat. I-am dat termen până luni să vă aducă la cunoștință (presei-n.r.) cum stau lucrurile”, a declarat Ponta.

Câte greșeli sunt în CV-ul prof.univ.dr Corina Dumitrescu

CV-ul Corinei Dumitrescu a intrat în atenția opiniei publice în urmă cu două zile din cauza numeroaselor greșeli gramaticale și de redactare.
În CV-ul de pe site-ul CSM, dar și în cel dat în 2008 la Senat, unde și-a depus candidatura pentru funcția de membru în Consiliul Superior al Magistraturii, apare scris greșit numele prestigioasei universități californiene: „Standford”. De asemenea, cuvântul „înot” este scris cu doi „n”.

Corina Dumitrescu, propunerea premierului desemnat Victor Ponta pentru portofoliul Educației, este contestată nu numai în legătură cu presupusele cursuri la Stanford. Ea este cercetată de inspectorii de integritate pentru că este și membru CSM și rector al Universității Creștine Dimitrie Cantemir, unde predau, de altfel, foarte mulți politicieni.

Pe de altă parte, Corina Dumitrescu este susținătoarea autonomiei universităților particulare, denumite de mulți „fabrici de diplome”. În plus, ea s-ar afla într-un proces cu Ministerul Educației.

Profesorii universitari nu o vor pe Corina Dumitrescu la Educație

Douăzeci de profesori universitari de la universități importante din țară i-au trimis premierului desemnat Victor Ponta o scrisoare deschisă prin care solicită numirea unei alte persoane pentru preluarea portofoliului Educației, în viitorul Guvern, „care să nu fie în conflict de interese datorită poziției exprimate public față de standardele de performanță”.

„Din start precizăm că nimeni nu contestă capacitățile profesionale și manageriale ale Doamnei Corina Dumitrescu.Atragem atenția însă asupra riscului de scădere a standardelor de performanță academică din învățământul superior românesc în perioada în care Ministerul Educației ar fi sub conducerea Doamnei Corina Dumitrescu. Domnia Sa, în calitate de rector la o universitate privată, a contestat în instanță procesul de evaluare a universităților din România. Ținând cont de această poziție a Doamnei Corina Dumitrescu față de standardele de performanță și față de evaluarea universităților, este evident riscul ca, prin măsurile administrative și propunerile legislative pe care le va lua sau iniția în calitate de ministru, să anuleze sau cel puțin să coboare nivelul acestor cerințe de natură academică”, se arată în scrisoare.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Următoarele două luni sunt periculoase. Este un risc de război mondial". Avertismentul ministrului de Externe...
Fiii lui Silviu Prigoană nu pot face succesiunea. Care este motivul + acuzații grave din...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Cum se pregătește Germania pentru cel de-al Treilea Război Mondial. Detalii dintr-un document secret de...
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
Polițiștii au aflat, în sfârșit, ce s-a întâmplat cu Louisa, o femeie care a fost...
Ce concesii ar fi dispus să facă Putin pentru un acord de pace cu Ucraina...
Adriana Bahmuțeanu pune tunurile pe văduva lui Prigoană! Ce acuzații grave îi aduce: ”Are trei...
Ce s-a ales de Dragoș Moștenescu, actorul din „La Bloc”, la mai bine de 10...
Ninsori în aproape toată ţara începând de joi. La Bucureşti vom avea parte de zăpadă...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Cum poți afla în 2024 ce vechime ai acumulat în muncă. Procedura online pas cu...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Poșta închide oficiile! Cum vor fi afectați ȘOFERII? Taxele de înmatriculare, permis și rovinieta nu...
Începe licitaţia pentru construcţia celui mai dificil lot al secţiunii montane a A8. Anunţul ministrului...
Inevitabilul s-a întâmplat! Cercetătorii anunță că roboții AU DEPĂȘIT oamenii
Buletin interzis în România. Actele de identitate ce nu pot fi folosite. Se face închisoare
Cum a fost surprins Alex Bodi cu Necati Arabaci
Babasha va fi tătic! În ce mod inedit a aflat sexul bebelușului și ce mesaj...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Anunțul care i-a zguduit pe fanii Oanei Moșneagu și ai lui Vlad Gherman Am luat...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii